De Sf. Nicolae...

Ajun de Sf. Nicolae cu ninsoare ca-n povesti!Frumos de tot!

                                                                     sursa:google
Sa va daruiasca Sf.Nicolae toate cele ce va sunt de folos!Sarbatoare cu pace si bucurie sa avem!
                          http://www.youtube.com/watch?v=iXG0mqtBGHI&feature=share 

Inceput de octobrie sub Acoperamantul Maicutei Sfinte...

Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăveşte pe noi, una curată, una binecuvântată!

Sfinţenia Duminicii - Ziua Domnului s-o ţinem sfântă

"Fără îndoială, duminicile nu mai sunt respectate precum erau odată. Îmi aduc aminte când părinţii şi bunicii noştri nu ridicau un deget În această zi, ci, mergând la biserică, ţineau duminica sfântă. Acum, mulţi creştini lucrează duminica, şi nu o fac din vreo obligaţie, ci de bună voie. Li se pare ceva firesc, normal. Nici măcar nu se gândesc că nerespectarea duminicii este un păcat mare. Nici nu se mai caută scuze pentru aceasta. Şi ce scuze s-ar găsi? Că nu avem timp! Când tot timpul este dat de Dumnezeu şi El poate să ni-l ceară înapoi în secunde.(....)

Este timpul să ne luăm credinţa în serios. Să ne amintim că duminica este o zi sfântă şi să o respectăm ca atare. Nerespectarea ei este un păcat, prin care noi ne punem propria mântuire in primejdie şi prin care sabotăm biserica şi credinţa. Participarea la Sf. Liturghie nu este ceva opţional pentru creştin, ci obligatoriu. Iar sufletele noastre au nevoie de această hrană spirituală pe care o primesc în Sf. Biserică de la Sf. Liturghie, duminică dimineaţa. Mai ales în timpurile acestea, secularizate şi păgâne, avem nevoie de un suflet puternic, adăpat la cele sfinte, ancorat în credinţa în Dumnezeu şi reîmprospătat de sfinţenia duminicii, căci altfel, pus la încercările ispitelor multe, sufletul se pierde prea uşor în „mulţimea păcatelor”.

Când nu respectăm duminica, afectăm nu numai propria noastră mântuire, ci şi întreaga creştinătate. Să ne aducem aminte că, atunci când nu respectăm duminica şi sfinţenia ei, ne facem tovarăşi celor care - precum Voltaire mincinos a prezis şi in zadar comunismul a preconizat - de diavol îndemnaţi, luptă ca singura religie adevărată, ortodoxia, să fie eliminată. Mântuirea noastră începe cu noi înşine, precum şi salvarea duminicii, zi dedicată Domnului, iar cu ea - şi întărirea creştinismului."

                                              Pr. Cornel Todeasa

 Fragment preluat de aici

 

Sfintii Martiri Brancoveni

                                                                      sursa:google

“Cel ce pentru dreapta credintă si pentru neam te-ai învrednicit a suferi moarte de martir împreun ă cu fiii tai Constantin, Stefan, Radu, Matei si cu sfetnicul Ianache, dreptcrediciosule Voievod Constantin, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.”-Troparul Sfintilor Martiri Brancoveni

Mormântul ei devine scară către cer

Postul în cinstea Adormirii Maicii Domnului care tocmai se încheie a fost perioada de pregătire trupească, dar mai ales sufletească, necesară prăznuirii cum se cuvine a celei mai mari sărbători închinate Născătoarei de Dumnezeu. Părinţii Bisericii îndeamnă ca luând aminte la Maica lui Hristos, care ne-a descoperit noianul negrăit al milostivirii lui Dumnezeu faţă de noi, să slujim ei prin milostenie faţă de cei nevoiaşi.

Prin ea s-a dezlegat războiul cel îndelung împotriva Ziditorului. Din ea, via cea roditoare, am cules strugurele vieţii. Ea s-a făcut pentru noi chezăşuitoarea tuturor bunătăţilor. În ea Dumnezeu S-a făcut om şi omul s-a făcut dumnezeu. Prin ea ne-au fost dăruite pacea şi harul. În adevăr, "cu rugăciunile ei izbăveşte din moarte sufletele noastre".

"Izvorul vieţii este pus în mormânt, şi mormântul însuşi devine scară către cer." Acesta este unul dintre paradoxurile centrale pe care le celebrăm în această sărbătoare şi derivă din moartea şi Înălţarea Mântuitorului Însuşi; Hristos este Trecere, Cel în şi prin care trecem de la moarte la viaţă. Adormirea Maicii Domnului reafirmă locul pe care Hristos l-a pregătit pentru noi şi face ca mormântul să fie privit ca poarta Raiului. Adormirea ei, cea care este "locaşul sfânt al Domnului", "strălucind prin har în lumina dumnezeiască", este o sursă de nădejde şi încredere pentru cei care prăznuiesc această sărbătoare.

"Cea care din iconomie a fost maică propriului Stăpân, prin fire şi întru adevăr", devine binecuvântare pentru întreaga lume şi izvor de sfinţenie al făpturii.

Intreg articolul aici.

Duminica a patra a Postului Mare

O, Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toţi sfinţii, primind acest dar de acum, izbăveşte de toată ispita şi scoate din munca ce va să fie, pe toţi cei ce-ţi cântă: Aliluia!

                                                         Condacul al 13-lea,

                                                        Acatistul Buneivestiri

Duminica Sfintei Cruci

                                                                 sursa:google
"Daca vrei sa-ti fie bine, lasa mângâierile, porneste pe drumul crucii si al pocaintei, mistuieste-te în focul rastignirii de sine, caleste-te în lacrimile frângerii inimii si vei deveni aur sau argint sau piatra pretioasa si, la timpul potrivit, vei fi luat de Stapânul ceresc pentru înfrumusetarea prealuminoaselor si prealinistitelor Sale lacasuri."
                                                        Sfântul Teofan Zăvorâtul

A doua duminica a Marelui Post...

                                                                           sursa
"''A iesit Iisus si S-a dus intr-un loc pustiu si se ruga acolo'' (Mc. l, 35). Domnul se roaga aici ca om sau, mai bine zis, ca Cel ce S-a inomenit cu fire omeneasca. Rugaciunea Lui mijloceste pentru noi si este, totodata, pilduitoare pentru omenitatea Lui, care se cuvenea sa intre pe o anumita cale in stapanirea Dumnezeiescului, in acest din urma inteles, ea este pentru noi o pilda. Apostolul Pavel ne invata ca Duhul se roaga in cei ce L-au primit si, fireste, nu Se roaga singur, ci dand imbold nazuintei duhului omenesc de a se ruga lui Dumnezeu: si iata ca avem aici rugaciunea miscata de Duhul Sfant. Aceasta insa este treapta de sus a rugaciunii. Calea catre aceasta treapta este, pentru cei ce cauta curatirea si sfintirea, nevointa intru rugaciune, insingurarea, noaptea sunt cele mai prielnice imprejurari pentru aceasta nevointa; iar nevointa in sine sta in multe ingenun-chieri insotite de suspinari ale inimii. Osteneste-te iar si iar, izgonind orisice lenevie. Domnul se va milostivi de tine si iti va da duhul rugaciunii, care va incepe sa lucreze in tine ca rasuflarea in trup. Pune inceput! Iata acum vremea bineprimita."
                                                            Sf. Teofan Zavoratul

Duminica Ortodoxiei

                                                                   sursa:google

“Viaţa ne este dată ca să ne venim în simţiri şi să ne pocăim! Aşa şi trebuie să facem! Vremea bineprimită a postului încă mai este. Să ne folosim de ea şi să ne îngrijim a ne face, aşa cum trebuie, tot tratamentul pregătirii pentru spovedanie şi primirea Sfintei Împărtăşanii. Atunci, după ce ne vom fi împăcat cu Domnul prin Taina Pocăinţei şi Îl vom fi primit în Preacuratele Taine, vom începe osteneala vieţuirii, care duce în cele din urmă întru lumină şi întru desăvârşirea bunătăţilor, care mărturisesc că Domnul este în noi şi noi întru El. Amin. ”

                                                        Sfântul Teofan Zăvorâtul

Duminica iertarii

                                            sursa:google

“Sa ne folosim de aceasta vreme a Postului, fiindca nu stim de ni se va mai da o vreme ca aceasta – si cine vrea sa ramana in cadere si sa se infatiseze in cealalta viata cazut? Acesta, poate, este cel din urma an cand mai suntem lasati intre cei vii, poate-poate vom aduce roadele pocaintei, poate-poate ne vom indrepta. Si daca nici acum nu ne vom indrepta, vom fi taiati si aruncati in foc. Avand acest lucru in gand, sa luam hotararea ca de acum, intrand in post, sa intram si in nevointele ridicarii din cadere!”

“Putem spune ca am trait ca sa apucam acest Post. Sa multumim Domnului pentru aceasta mila, dar sa ne si grabim a ne folosi de ea!”

(Sf. Teofan Zavoratul)

DUMINICA INFRICOSATOAREI JUDECATI

                                            sursa:google

“Cu toţii ne vom arăta înaintea Judecăţii Lui ca să primească fiecare după cele ce a făcut în trup, bune sau rele. Ce va fi atunci, fraţilor, cu noi? Ce anume va fi atunci cu fiecare dintre noi? Să ne mutăm acum cu gândul acolo şi să punem conştiinţa noastră să vadă aceasta dinainte! “

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Duminica fiului risipitor

“Aduceţi-vă aminte de Postul Mare din anul trecut. Ce serioşi ne făcuserăm! Cum începusem să ne pregătim pentru Sfânta Împărtăşanie, cum ne pocăiam, primeam dezlegare şi ne împărtăşeam cu Sfintele lui Hristos Taine! Pentru pocăinţa şi făgăduinţa noastră de a ne îndrepta viaţa, Părintele Ceresc ne-a dat partea moştenirii noastre de har, care a judecat bunătatea lui, că ni se cuvine. Ce bine ne era în casa liniştită şi luminoasă a Tatălui Ceresc!

Dar iată că a venit primăvara! Au început distracţiile şi plăcerea. Luarea-aminte s-a împrăştiat…A urmat o cădere la început, poate neaşteptată, în urma ei a doua, a treia ş.a.m.d. Sufletul s-a învârtoşat, gândurile s-au întunecat, simţămintele şi dorinţele au devenit grosolane şi acum, puţini sunt oare cei ce se aseamănă deplin cu fiul risipitor, ce sărăcise şi murea de foame? Dar dacă am urmat fiului risipitor în cădere, să avem râvnă în a-l urma şi în sculare! Am cheltuit la fel ca el moştenirea noastră harică, să ne grăbim acum, tot la fel ca el, a ne întoarce din nou în braţele Părintelui Ceresc, care întotdeauna sunt deschise pentru a ne primi. Tocmai asta este menirea Postului Mare care se apropie! ”-Sfântul Teofan Zăvorâtul

Inceputul Triodului

Din cauza ninsorii si a viscolului nu ne-am incumetat sa plecam la biserica astazi...ascultam la Trinitas Sfanta Liturghie.
La citirea Sfintei Evanghelii m-am dezmeticit si am realizat ca ne indreptam cu pasi repezi catre Postul Mare...incepand cu Duminica Vamesului si Fariseului,am intrat in perioada Triodului, o perioada din anul liturgic bizantin, cuprinzand Postul Mare, urmat de saptamana mare, si precedat de o perioada pregatitoare ce are ca scop lasatul secului.

Numele acestei perioade vine de la faptul ca in acest timp se canta doar trei ode poetice la utrenie, in loc de noua, cate se canta peste an. Cele trei ode poetice sunt inlocuite, potrivit tipicelor, insa mai putin in practica, cu sase cantari biblice. Cartile liturgice specifice sunt triodul si strasnicul.

                                                             sursa foto:google

Si un cuvant al Pr. Gheorghe Calciu pentru aceasta duminica:"Daca te-ai patruns de rugaciune, de cuvintele Mantuitorului, cand intri in biserica te simti deodata coplesit de propriul tau pacat, iti dai seama ca toate faptele tale le-ai facut pentru lume si nu pentru Dumnezeu. De aceea macar la biserica sa nu venim pentru lume. Daca veniti in biserica, faceti aceasta pentru Dumnezeu! Nu stati ca fariseii! Nu va comparati cu cel pe care-l socotiti pacatos. Poate ca cel pacatos face mai bine decat tine, caci se pocaieste. Ci asemenea vamesului bateti-va cu pumnul in piept si strigati: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!” (Luca 18,13)."

Tipic tipic şi la inimă nimic

                                                               sursa foto:google

"Omul nu trebuie să fie tipicar (...)Avem nevoie de o prezentă continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugăciunii. Pentru că si o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Si o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă.

(...)se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta...

  Suspinarea nu se face asa: "Uf!", ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El. Asa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minti ascutite. "Nu tot cel ce zice "Doamne, Doamne va intra în împărătia Mea!" Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu." -Pr.Arsenie Papacioc

                                                           O duminica binecuvatata!

Duminica samarineanului milostiv

Este un prilej sa ne amintim, iarasi si iarasi, ca a ne asemana samarineanului milostiv si a implini porunca iubirii inseamna a ne stradui sa urmam, pe cat ne este cu putinta , invataturile Parintilor de mai jos: 

“Nu te uita la om din ce cauza sufera, ci uita-te la cat de mult sufera!” (Cuv. Sofronie de la Essex, citat de parintele Rafail Noica)

 “Celui care sufera nu trebuie sa-i spui multe cuvinte, nici sa-l dascalesti. Intelege ca te doare pentru el si astfel se foloseste. Durerea este totul.” (Cuv. Paisie Aghioritul)

  
„Unii sunt nemulţumiţi de mine pentru că vorbesc puţin. Dar nu este trebuinţă a grăi multe spre a mângâia un suflet necăjit; trebuie doar să laşi sufletul acela să vorbească slobod, fără a-l întrerupe; iar, după ce se va fi văitat îndeajuns, mâhnirea i se va alina prin însuşi acest lucru. Nu-ţi mai rămâne decât să-i spui câte cuvinte încălzite de dragoste şi să-i limpezeşti vreo oarecare nelămurire. Astfel omul acela va fi limpede întărit în credinţă, înnoit sufleteşte şi gata să le sufere iarăşi pe toate“. (Sfantul Iosif de la Optina, citat de parintele Damaschin de la Platina)

Sursa:razbointrucuvant

 

Dupa amiaza de duminica...

...cu vreme mohorata,ploaie marunta si ceata afara ,asa cum bine-i sade toamnei...iar in casa cu centrala duduind:)),copil jucandu-se,sot lucrand la calculator,iar eu relaxandu-ma urmarind pe internet blogurile si saiturile preferate si facand planul de bataie pentru saptamana ce urmeaza...

 Dupa-amiaza minunata tuturora!
Cu drag,Elena

De nasterea Maicii Domnului...

Va doresc tuturor celor ce purtati numele Sfintei Fecioare,Multi si binecuvantati ani!
Cu drag,Elena

Vindecarea slabanogului din Capernaum

          

                            Duminica a 6-a dupa Rusalii
                                      Matei 9, 1-8

Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere. 
 

  Si o predica minunata a Pr.Cleopa pt aceasta duminica:Pacatele cu gandul

“Și știind Iisus gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre?“ (Matei 9, 4)

Iubiți credincioși,

În multe locuri ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi aflăm că Dumnezeu Cel Atoateștiutor știe gândurile oamenilor și vede mai înainte toate cele ce vom face și vom gândi noi. Acest lucru îl arată și psalmistul care zice: “Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi“ (Psalm 138, 16). Prin proorocul Ieremia, Dumnezeu arată același lucru, zicând: “Eu sunt cel ce cerc inimile și ispitesc rărunchii ca să dau fiecăruia după căile lui și după roadele isprăvilor lui“ (Ieremia 11, 20; 17, 10; 20, 12). Proorocul David la fel zice: “Cela ce cerci inimile și rărunchii, Dumnezeule“ (Psalm 7, 9).

Așadar, frații mei, nu trebuie să ne mirăm că Dumnezeu știe gândurile noastre, ci mai ales, să ne temem de Dumnezeu, fiindcă El nu numai că știe gândurile noastre, ci și pedepsește păcatele ce nu le vom mărturisi la duhovnic și nu ne vom pocăi de ele, păzindu-ne mintea de gândurile rele.

În Legea Veche se oprea păcatul numai din lucrare, nu și din gând. Așa, de exemplu, zice: “Să nu furi, să nu desfrânezi, să nu ucizi…“ (Ieșire 20, 13-15). Legea veche, având numai umbra lucrurilor viitoare (Evrei 10, 1; Romani 3, 20), avea nevoie de împlinirea și desăvârșirea ei, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi, “Legea Veche nu a desăvârșit nimic“ (Evrei 7, 19). De aceea a și venit în lume Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu ca să strice Legea Veche, ci ca să o plinească și să o desăvârșească, adică să scoată păcatul din gând, din rădăcină (Matei 5, 17; Romani 3, 31; 10, 4; Galateni 3, 24) Legea Darului nu oprește păcatul numai din lucrare, ci și din gândire. Legea Veche se aseamănă cu o coasă care taie iarba pe deasupra pământului, iar rădăcinile rămân, iarba iarăși crescând la loc. Legea Darului, Sfânta Evanghelie, scoate păcatul din rădăcină, adică din gândire, căci după învățătura Sfinților Părinți, gândurile sunt rădăcini ale faptelor (Sfântul Nicodim Aghioritul. Paza celor cinci simțiri, 1826, p. 230).

Mântuitorul, arătând desăvârșirea Legii Noi față de Legea Veche, zice: “Ați auzit, că s-a zis celor de demult: Să nu desfrânezi“ (Ieșire 20, 14); “Eu însă vă spun că oricine se uită la femeie, spre a o pofti a și săvârșit adulter cu ea în inima sa“ (Matei 5, 27-28). În alt loc, Mântuitorul arătând greutatea păcatului cu gândul, zice: “Oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă“ (Matei 5, 22); și iarăși: “Oricine urăște pe fratele său, ucigaș de oameni este“ (I Ioan 3, 15). Iată dar că și un singur gând de ură asupra fratelui nostru ne face ucigași de oameni. De aceea Iisus Hristos, fiind Dumnezeu adevărat și știutor al inimilor omenești și al gândurilor minții, adeseori mustra pe farisei și pe cărturari, văzând în mintea și inimile lor gânduri de ură, de zavistie, de viclenie, de fățărnicie, de slavă deșartă, de mândrie, de desfrânare și altele de acest fel.

Prin aceasta ne arată că El vede, judecă și osândește păcatele noastre, făcute cu gândul înaintea Lui, dacă nu le vom mărturisi și nu ne vom pocăi de ele. Sfinții și dumnezeieștii Părinți, având în vedere că Dumnezeu pedepsește păcatele cu gândul, pururea își păzeau mintea și inima de gândurile pătimașe și rele, aducându-și aminte că “cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, între încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii“ (Evrei 4, 12).

Sfântul Efrem Sirul, având în vedere că gândurile vor fi pedepsite în ziua cea mare a judecății de apoi, zice: “Nu vă aruncați în negrijă, frații mei, pentru păcatele cu gândul că nu ar fi mari și nu ar avea osândă de la Dumnezeu. Dacă păcatele cu gândul nu ar fi mari, apoi ar fi socotit Dumnezeu desfrânare întru poftă de femeie și ucidere întru ură de frate? Dacă păcatele cu gândul nu ar fi osândite, nu era nevoie ca dreptul Iov să aducă jertfă în toate zilele înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele făcute cu gândul ale feciorilor săi” (Iov 1, 4-5). Dacă păcatele cu gândul nu ar fi mari, nu ar fi zis marele apostol Pavel, că în ziua judecății de apoi “va descoperi Dumnezeu sfaturile inimilor și cele ascunse ale întunericului, pârându-i pe dânșii gândurilor lor, și dând răspuns în ceasul acela pentru ele“ (I Corinteni 4, 5; Romani 2, 15).

De unde se nasc gândurile rele în mintea noastră? La această întrebare, însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne răspunde, zicând: “Cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om“ (Matei 15, 18). Altă dată iarăși zice: “Dinăuntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrânările, hoțiile, uciderile, adulterul, lăcomia, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, pizma, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om“ (Marcu 7, 21-23). Dar de câte feluri sunt gândurile rele? La această întrebare spune Sfântul Casian Romanul că opt sunt gândurile răutății. Și care sunt aceste opt feluri de gânduri rele? Cel dintâi gând al răutății este al lăcomiei pântecelui; al doilea, al desfrânării și al poftei de desfrânare; al treilea, al iubirii de argint; al patrulea, al mâniei; al cincilea, al întristării; al șaselea, al trândăviei; al șaptelea, al slavei deșarte; al optulea, al mândriei (Filocalia, vol. I, Sibiu, 1947, p, 97-123).

Prin ce faptă bună putem scăpa de gândurile rele? Atât monahii, cât și creștinii pot scăpa de gândurile rele prin două fapte bune, și anume: Prin paza minții de gânduri numită și trezvia atenției prin sfânta rugăciune și mai ales rugăciunea inimii. Iar pentru a scăpa de orice gând rău și de orice patimă, trebuie să unim trezvia atenției, adică gândurile curate ale minții noastre cu sfânta rugăciune. Aceste două fapte bune lucrează strâns unite una cu alta și se susțin reciproc, după cum zice Sfântul Isihie Sinaitul: “Atenția minții și rugăciunea lui Iisus, se suțin una pe alta, pentru că atenția supremă se naște din rugăciunea neîncetată iar rugăciunea se naște din paza minții și atenția supreme” (Filocalia, vol. IV. p. 42).

Să nu uităm însă că atât atenția gândurilor, cât și sfânta rugăciune sunt alungate din mintea noastră de păcatul uitării. Uitarea este primul păcat din partea rațională a sufletului, care alungă și stinge din mintea noastră trezvia și rugăciunea. Acest lucru îl adeverește același sfânt părinte, Isihie Sinaitul, care zice: “Blestemata uitare se opune atenției, ca apa, focului și în toată vremea o războiește cu putere. Precum zăpada nu naște flăcări, sau apa foc, spinul smochine, așa nu va fi liberă mintea omului de gânduri rele, de cuvinte rele și de fapte diavolești, dacă nu și-a curățit mintea și inima cu trezvia atenției și cu rugăciunea”.

Și iarăși zice: “Precum fără corabie nu putem trece marea, așa fără paza minții de gândurile rele și fără chemarea deasă a lui Iisus Hristos, nu este cu putință să izgonim momeala gândului celui rău” (Ibidem, p. 48 și 76). Căci singurul chip duhovnicesc de a alunga de la noi gândurile rele și toate cursele vrăjmașului diavol este de a repeta neîncetat în toată vremea și în tot locul rugăciunea lui Iisus: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)”.

Deci vă rog să nu uitați, când vă vin gânduri și pofte rele în minte sau în inimă, să le izgoniți de la voi cu această sfântă rugăciune. De veți avea paza minții și rugăciunea, să știți că va aflați pe calea mântuirii.

Acest lucru îl adeverește și Sfântul Pimen cel Mare care zice: “Omul ca să se mântuiască, nu are nevoie decât de minte trează și de rugăciune” (Pateric, Rm. Vâlcea, 1930. cap. 135. p. 186).

Iubiți credincioși,

Am vorbit astăzi despre păcatele pe care le facem cu gândul în toată ziua, în tot ceasul și în orice clipă, ca să ne dăm seama că și pentru aceste păcate vom da răspuns la judecată. Apoi să știți că mulți dintre creștini se păzesc de păcate mari, de moarte, dar se osândesc pentru mulțimea păcatelor cu gândul, care îi robesc până la moarte, și ei nu le iau în seamă. Oare cei care de tineri cugetă la tot felul de păcate trupești și-și ucid mintea, fecioria și simțurile, hrănindu-se cu ele, mai pot fi cosiderați curați și neprihăniți în fața lui Hristos, chiar dacă n-au făcut astfel de păcate? Nu, nicidecum. Ei nu mai sunt curați înaintea Domnului de nu se vor pocăi de ele. Și câți dintre asemenea creștini, mai ales tineri, necăsătoriți și văduve, nu sunt stăpâniți de aceste păcate? Oare nu datorită păcatelor cu mintea și imaginația ajung oamenii la păcatele cu fapta și la patimă?

Mulți alții sunt robiți în minte de gândul averii. Își fac planuri de tot felul, cugetă la averi, case, bani și nu au odihnă până nu încearcă să-și realizeze visul. Dar visele se spulberă, averile se risipesc, iubitorii de argint îmbătrânesc și mor săraci de toate și robiți de patima aceasta nevindecată întreținută în minte și inimă prin gânduri și imaginații. Credeți că-i va fi ușor la judecată unui asemenea om?

Alții sunt robiți de părerea de sine și de gândul că ei sunt mai buni, mai credincioși, mai curați, mai plăcuți lui Dumnezeu decât ceilalți. Oare credeți că ne putem mântui dacă suntem robiți de gândul mândriei și al slavei deșarte? Nu, nicidecum, dacă nu vom mărturisi aceste cugete la duhovnic și dacă nu ne vom părăsi de ele cât mai curând posibil.

Alții judecă pe aproapele în inimile lor și îl osândesc pentru faptele lui. Alții cugetă numai băuturi și ospețe, haine scumpe și cinste pământească, iar dacă nu le dobândesc se tulbură, cârtesc, slăbesc în credință și mor nemulțumiți în suflet. Oare aceștia nu trăiesc în zadar? Vor avea ei răspuns bun la înfricoșata judecată? Dar care dintre noi nu ne lăsăm pradă gândurilor rele, fără să ne dăm seama că păcatele cu gândul duc la cele cu fapta și că pentru toate gândurile și cuvintele deșarte vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu.

Pentru a vă da seama de urmările grele ale păcatelor cu gândul, vă voi spune o istorioară adevărată din cartea numită Pateric.

Un sihastru oarecare ce trăia în pustie, avea un frate mirean într-un oraș. După câteva vreme a murit fratele acela și i-a rămas un copil mic de trei ani. Sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul și l-a dus în pustie, la chilia lui. Îl hrănea cu finice și cu alte verdețuri din pustie, din care mânca și el. Copilul n-a văzut nici un om, în afară de bătrânul care-l hrănea, de când l-a dus în pustie. Nici femei, nici sat n-a văzut, nici pâine n-a mâncat, nici n-a știut ce este și cum este viața lumii acesteia. Totdeauna era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se și lăudând pe Dumnezeu. A petrecut în această nevoință optsprezece ani, apoi a trecut la Domnul.

După îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, să-i descopere pentru acel copil în care ceată de sfinți este rânduit. După multă rugăciune pe care a făcut-o cu mare osârdie, a adormit și a văzut în vis un loc întunecat și plin de toată scârba, iar în mijloc era copilul zăcând într-o supărare nespusă. Acestea văzându-le, bătrânul s-a mirat și a început a se ruga către Dumnezeu, zicând: “Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Oare nu era curat acest copil de toate necurățiile trupești și lumești? Oare nu Te lăuda pe Tine în toate zilele și nopțile, postea, priveghea și se ostenea și de nici un păcat lumesc nu era atins? Dar acum ce este aceasta că îl văd pe el pedepsit în acel loc de întristare? Dar noi care suntem născuți, crescuți și îmbătrâniți în păcate, ce nădejde de mântuire vom avea? O, amar și vai de mine!”

Aceasta și mai multe zicând bătrânul cu plângere și cu tânguire, a stat înaintea lui îngerul Domnului și i-a zis: “Ce plângi așa, bătrânule, și de ce te tânguiești pentru copil care cu adevărat nu s-a atins de păcate trupești și lumești. L-ai învățat a posti, a priveghea și a se ruga, dar copilul avea mândrie mare și înălțare în inima lui, socotindu-se pe sine, pentru curățenia lui și viața cea neatinsă de lume, că este un mare sfânt, mai mare decât cei din lume, și a murit în această gândire înaltă de sine. Deci să știi că nu este nedreptate la Dumnezeu, căci tot cel ce se înalță pe sine cu gândul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul”.

Aceasta zicându-i, îngerul s-a făcut nevăzut. Bătrânul și-a venit în fire și în conștiință și a plâns neîncetat pentru moartea copilului până la sfârșitul vieții sale (Pateric, op. cit. p. 338-339).

Iubiți credincioși,

Am pus această istorioară să arăt cât de mare este înaintea lui Dumnezeu păcatul cu gândul, dacă omul nu-l mărturisește și nu se pocăiește de el. Ați văzut că nimic nu i-a folosit acestui copil crescut cu atâta sfințenie, nici fecioria, nici postul, nici privegherea, nici rugăciunea, nici celelalte nevoințe și osteneli ale lui dacă nu a avut smerenie. Pentru un gând de mândrie care-l stăpânea și-a pierdut sufletul pentru veșnicie…

Deci să stăm bine și să luăm aminte la păcatele noastre făcute cu gândul și să nu ni se pară că ele ar fi un rău mic. După învățătura Sfinților Părinți, răul cel mic nu este mic dacă aduce pagubă mare. Oare diavolul nu a căzut din cer prin păcatul mândriei cu gândul, împreună cu toată mulțimea îngerilor de un gând cu el?

Iată ce zice dumnezeiasca Scriptură în această privință: “Tu ai zis în cugetul tău: În cer mă voi ridica și deasupra stelelor Dumnezeului celui puternic voi așeza scaunul meu. Ședea-voi pe muntele cel înalt, peste munții cei înalți, care sunt spre miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor și asemenea Celui Preaânalt voi fi“ (Isaia 14, 13-14).

Iată și pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui Lucifer, pentru cugetul său plin de mândrie: “Și acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului!“ (Isaia 14, 15).

Vedeți cât de mari sunt urmările păcatelor cu gândul? Câți dintre creștini, robiți de cugetele rele și pătimașe, nu cad în cele mai grele păcate din care nu mai pot fi izbăviți? Câți nu poartă în inima și mintea lor gândul de a se răzbuna pe semenii lor, gândul de a-și părăsi familia, de a fura ceva, de a săvârși desfrânare cu cineva, de a intra în vreo sectă sau chiar de a-și pune capăt vieții? Și dacă cel stăpânit de asemenea cugete rele nu-și mărturisește gândurile, dacă nu se roagă stăruitor și nu urmează sfatul duhovnicului său, ajunge să săvârșească cu fapta cele ce le cugeta în mintea sa, spre veșnica lui pierzare.

Să-L rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să ne izbăvească de toate gândurile pierzătoare de suflet și să ne lumineze mintea, inima și voința, să cugetăm numai la cele bune și să facem cele bune, pentru a ne izbăvi de păcate și de a trăi în veci cu Hristos! Amin.

 Preluata de aici http://www.doxologia.ro/predica/arhim-cleopa-ilie/predica-la-duminica-vi-dupa-rusalii-despre-pacatele-savarsite-cu-gandul
Cu drag,Elena